PA (100w)

Am ales schema lui G6ALU (Tnx Cristi YO3FLR pentru recomandare) care a fost realizata cu succes de mai multi radioamatori care au construit PICASTAR. Ea se bazeaza pe un articol mai vechi publicat de Motorola in Semiconductors Application Note cu numarul de referinta AN762/D.

STEVE G6ALU’s 150W PA http://www.carnut.info/star-parts/PANEL-2/150w-PA/150w-pa.htm
Final 150W http://www.radio-kits.co.uk/radio-related/150W_PA/150w_PA.htm
Motorola Semiconductors Aplication Note http://www.yo2bof.ro/TulipSDR/AN762.pdf
Versiune Kit de la FOX DELTA http://www.yo2bof.ro/TulipSDR/RfAmpFox.pdf

Toate datele privind constructia amplificatorului le gasiti la adresele de internet de mai sus. Cablajul imprimat dubla fata se poate realiza manual fara probleme cu putin effort.

Schema originala utilizeaza SD1487 la 12V. Neavand acest tip de tranzistoare am testat amplificatorul cu MRF455 dar nu am fost multumit, apoi am incercat cu SD1407 cu care functioneaza mult mai bine cu toate ca tranzistoarele sunt la 28 V. Am obtinut 150W in benzile de 1,8 MHz si 3,5MHz respectiv 100W in celelalte benzi.

20160812_225537

Alte detalii privind constructia amplificatorului le gasiti in galeria foto PA 100 W

Fiind multumit de rezultat am trecut la implementarea amplificatorului in transceiverul Tulip. Aceasta a presupus unele modificari printre care as mentiona :

-renuntarea la alimentatorul de laptop si inlocuirea lui cu doua module DC/DC pentru reducerea tensiunii de 13,8V la 12V respective la 5V  si alimentarea transceiverului de la o sursa externa de 13,8V / 20A

-refacerea filtrului pentru benzile superioare deoarece sectiunea miezurilor de ferita era insuficienta. Am dublat sectiunea prin lipirea a doua toruri si am refacut bobinele.

-adaugarea unui copartiment nou si cablarea corespunzatoare a noului etaj.

-eliminarea releului de iesire de pe PA (20W) si montarea lui la iesirea PA (100W)

-recalibrarea swr-metrului si stabilirea puterii maxime indicate de powermeteru la 150W

-Controlerul fiind prevazut cu un termometru numeric am decis montarea unui sensor  de temperatura de tip DS18B20 pentru masurarea temperaturii radiatorului etajului de putere (100W). Controlerul are posibilitatea controlului unui ventilator pentru racire controlata. Deocamdata acest lucru nu este necesar, radiatorul de care dispune transceiverul in acest moment este suficient, incalzirea radiatorului nedepasind 60ºC.

Indicatiile termometrului numeric de pe display au culoarea verde pana la 44ºC, galbena de la 45º si rosie de la 60º in sus. Racirea fortata este necesara de la 70÷80ºC in sus.

Modul de conectare al senzorului de temperatura se poate vedea in figura de mai jos:

senzor-temperatura

afisare-temperatura

 

Reclame